Noile  aventuri ale marinarului Popey

 

Pe Popey l-am simpatizat de pe vremea când fiul meu era copil. Acum, copilul meu a devenit adult, iar eu am rămas copil. Se întâmplă.  Ei bine, acest Popey, care a străbătut multe mări, a descoperit multe  rezerve de petrol , s-a apucat de literatură. A deschis un magazin unde au năvălit mulți iubitori de literatură, deși în magazin se aflau conserve de ton. Tonul mărește capacitatea intelectuală a unora, dar la alții are efect contrar - o micșorează până la mărimea unei boabe de piper. Printre prietenii lui se aflau corbul Grow, un tip extrem de talentat în orice domeniu, iubitor de picturi rupestre, se apune că ar fi adus acasă o peșteră cu  lilieci cu tot și se distra desenându-le zborul. Avea Grow mania persecuției și mai era foarte băgăcios, unde nu te așteptai, îi găseai clonțul cu care ciugulea ce au scris alții. Unica sa calitate era că iubea păpușile de lemn, numite Pinocchio, așa că orice vedea sau citea, i se părea o insultă la adresa bietului Pinocchio, pe care îl apăra cu strășnicie. Mai iubea el pe Albă ca Zăpada, dar ea era pe alte plaiuri mioritice, îl aprecia și nu prea. Mi-a spus chiar ea. Albă ca Zăpada se luptase cu mamelucii, se spune că a salvat Egiptul în secolul XVI de la un dezastru total. Asta cu mâinile goale. Bucălată, cândva frumușică, arăta acum ca un laureat al premiului Bobel, dar premiul nu venea că fusese furat de unul  Villon, care pentru asta a și fost spânzurat. Alți prieteni erau Floricel  din  comuna Ningești, un tip absolut  incolor și inodor, cu o gură apreciabil de mare, inimă, ce să spun, că nu se auzea, scria diverse chestii pe care le citeau copiii preșcolari pentru adaptare la alfabetul latin, apoi Desiree  din satul Fluturașii din Deal, amicul Money ( sic!), ciudat, nu avea nici un ban, nici minte, doar o chelie fantastică, te uitai la ea și vedeai roșu. Mai era Lina Ventura, față simpatică, suflet negru de nu se vedea noaptea, ș.a. Se adunaseră în această asociație comercial-literară circa 1300 de naivi, cărora li se mai spune sancta simplicitas, din pură simpatie. Acum, eu nu o să spun că toți erau la fel, erau și personaje demne de toată lauda, dar în povestea aceasta ei nu își au locul, că autorul nu-i cunoaște. Când a început construcția magazinului, autorul, pe nume Bergerac, a pus umărul, a început să fie foarte activ, atât de activ, că s-au enervat niște muște-țețe, amice ale marinarului Popey. Cel mai  iritat a fost cel cu nume de Grow, era văr cu Bergerac și nu putea suferi hărnicia omului. Lipsindu-i harul, a luat parul  și dă-i în capul Bergeracului, până ce bietul inventator al rachetei spre lună a trebuit să fugă pe alte planete. În zborul său, Grow l-a mai ciocănit de două , trei ori să-i facă niscaiva găuri. Acum, o să mă întrebați ce treabă are Popey cu toată istoria asta. El stătea liniștit într-un port din Marea Nordului și dădea indicații. După aceea mințea că nu el este autorul indicațiilor. Este o tehnică pe care o știe și vestitul nostru Ilici. Adică, nu eu, fraților, nu eu am fost cel care am asmuțit haita, dimpotrivă,  eu am iubit și pacea și armonia poeticească din cetate. Din magazin, adică. Iar tu, Bergerac,  mergi pe apa sâmbetei și unde și-a înțărcat dracul iapa, că aici nu mai vii, cât trăiesc eu, Popey.  De asta îmi place mie de el, are caracter.  Ce spun alții este sfânt, ce spune |Bergerac este o provocare. Oceanul, mările trebuie să stea liniștite, comerțul cu conserve de ton are nevoie de liniște. Să-i fie tonul gustos, că mie îmi este cam rău după ce gust unul. Povestea nu este prea plăcută, dar uneori face bine la vezica biliară. Deși se poate trăi și fără. Unii trăiesc și fără bilă între umeri, că doar nu e mare pagubă.

BORIS MARIAN