Arborele memoriei

 

Dincolo de cuvânt crește arborele memoriei,

Iar în jurul său, zborurile ,

Cine se crede buricul pământului nu va zbura niciodată,

Timpul, un costum ce se face mai mic,

în apropierea finalului, trupul se dilată, e mai diafan,

mai înalt, până la dispariție, optez pentru o singură rază de soare,

un singur jurnal de front, o singură groapă,

dar și o cetate în soarele strălucind ca un zeu  sacrificat.

Lacrimile mele la un Zid ce crește singur.

Undeva o fi mai bine,

Undeva nimic nu e alb,

Undeva răcnetul poetului se modulează

După cântecul păsării,

Undeva stelele nu se adună cu fărașul, 

Undeva oamenii se înțeleg fără cuvinte,

Undeva speranțele nu au zăngănit de medalii,

Undeva și Kafka este un zeu ascuns.

Acolo există limite impuse de  umor și ironie,

„ Hai nu te crede  grozav, Homer e mai mare”,

Lumina nu are petice, inima nu e de piatră,

 De durere nu te dezbraci ca de o rochie,

 Fă ceva , schimbă-ți chipul, zeiță a întunericului.

BORIS MARIAN