Marile absențe

Cum să aștepți un mesaj de la cel care  nu vrea să existe?

Și cactușii cunosc iubirea.

Oamenii mor numai pentru unii.

Și Cain l-a omorât pe Abel.

Cain era vițel, Abel- măcelarul din colț.

„Am să te dau în judecată, am să te despoi”,

A strigat Abel murind,

Doamne, sunt ei strămoșii noștri?

Alături creștea un pom cu rodii putrede,

 A căzut una în capul lui Cain, l-a umplut de spume.

Cum să cauți omenia în sufletul unui om care

NU O ARE?  E ca și cum ai căuta un fir de nisip

În ochiul celui ce nu lăcrimează.

Să nu mai cauți norocul la nerod,

 Mai bine cu-nțeleptul  pierzi oleacă,

Baronul Velce, baroneasa levantină

Își scutură găoacea, una la două persoane,

Ce gânduri mai clocesc sărmanii?

Baronul scoate un briceag, își taie nasul,

Prea sus o luase, baroneasa a fugit la Nibelungi

Să le cerșească  laude și trei mărci,

 O, duhul meu, de ce nu te descarci,

De ce nu râzi ca-n tinerețe?

Din lipsa râsului apar atâtea buruieni și șerpi

și broaște și șopârle, brontosauri ce fumează Vogue,

scoțând pe nări, pe gură  aburi și ocări.

………………………………………….

Ca fluturii plutesc pe unde, larvare gânduri

Fac minuni, eu tac, tu taci,

Doar moartea mai vorbește,

m-au asurzit atâtea vești,

adorm înveșmântat de vise.

Uimit, nu mai respir, devin un duh,

Vă vizitez , prueteni,  însuși  cântul

Vă va preface în ființe vii.

Nostalgici ne plimbam pe malul Styxului,

Te prefăceai vampir, iubito, îmi smulgeai

și inima din piept, de mult trecură nunțile

 de bronz, de-argint, de aur,

din colivii zburară  bărzăunii,

deodată marea ne-a dăruit un leviathan   în miniatură,

din porțelan de Sienna, am înțeles că am murit de mult

și numai umbrele se plimbă triste

pe malul înverzit al Styxului  de șoapte.

            Boris Marian