Joe indianul

 

Copil fiind , nu am reținut dacă Joe indianul era un personaj pozitiv sau negativ. Copiii sunt maniheiști. Dar , acum îți scriu, Joe indianul,  așa cum te văd în amintire. Am venit la coliba ta, era oarecum dărăpănată. Se învârteau niște femei pe acolo, nu știu ce făceau. Eu am pus umărul și te-am ajutat. Tu mi-ai mulțumit. Vânătoarea merge bine. Am adunat mulți colți de mamut. A apărut un șarpe, nimeni nu știa – veninos, neveninos. Șuiera frumos. Te-a înțepat. Ai început să plângi. Mi-ai spus că eu l-am adus. Așa este, eu l-am adus. Au trecut zilele și a intrat dihonia în micul nostru trib. Apoi tribul a crescut. Nu mai aveai nevoie de mine.  Mi-ai luat lucrurile și le-ai aruncat. Am plecat, am găsit o altă colibă. Tu erai mulțumit. Pe mine mă durea, dar tu erai mulțumit. Nu te-am dușmănit. Șarpele se făcuse om și vorbea vrute și nevrute.  Ai  încercat să mă reprimești, dar nu s-a putut.  Nu știu cine ești, Joe. Viața e încurcată. Am dat ocol adesea colibei tale. O colibă ca oricare alta. Am adunat mulți nuferi, crini, tuberoze. Le-am dus altora. Femeile tale s-au risipit. Care în nord, care în sud.  Acum am îmbătrânit, te mai țin minte foarte vag. Nici nu mai exiști. Am auzit că ți-au găsit oasele într-o albie de râu secată. Coliba ta s-a prăbușit. Am încercat să ridic alta, dar un blestem o dărâma în fiecare noapte. Luna nu spunea nimic. Duhul tău rătăcea, încerca să-mi spună ceva. Nu te înțelegeam. Am început să scriu o poveste despre tine. Mi-am dat seama că nu te cunoșteam deloc. Am înțeles că tu semeni cu toți oamenii. Iar oamenii sunt misterioși. Eu mi-am clădit o casă, scriu, tu nu mai exiști.

BORIS MARIAN