Musca
O muscă a intrat în lapte
și a văzut că laptele este bun,
a crescut musca la mărimea unui vițel,
un vițel cu aripi, zbura șui speria cornutele
din zonă, un vultur a
ochit-o, dar a aflat că
aquila non capit
muscas, nu este bine
să știi prea multe, a
crescut vițelul cât elefantul,
un elefant zburător, cam ciudat lucru,
se fereau avioanele din calea sa,
norii se dădeau înapoi , respectuoși,
a ajuns musca la
Dumnezeu.
Acesta dormea, s-a trezit și s-a minunat.
Mai departe scrie în Cartea Muștei.
BORIS MARIAN