Zice Bulă

 

Omul are mai multe vieți,

 dar una este reală,

 celelalte sunt virtuale.

 Dacă nu faci nimic în viața reală,

 în viețile virtuale vei face și mai puțin.

E o îmbulzeală de genii pe aici,

de nu poți strecura nici o  glumă.

 Toți sunt preocupați de postumitate

 sau de glorie pământească.

 Aproape toți.

 Unii scriu cu peniță subțire

de sare și sângele de pe sticlă.

Alții se despoaie, vai, părinții nu sunt acasă.

 Altul mânjește pereții cu nămolul filosofiei vâscoase.

 Eu ce să fac? Se întreabă Bulă.

 Stau într-un colț, mângâi câinele inspirației mele,

 mârâie bietul de el, scoate un scâncet de spaimă.

 Ce să mai muște? Dinți nu mai are,

 numai o inimă, și aia bolnavă.

 Plec cu el la plimbare,

 poate că am noroc ,

 mă întâlnesc cu Nichita,

cu Whitman, cu Țichindeal Gură de Aur.

 Cade o frunză, tu plângi.

Se topește un fulg de zăpadă, tu plângi.

 Moare un fluture, plângi.

 Statisticile spun că zilnic mor sute de mii de oameni

 de boli, de frig, de foame, de glonț, de mașină.

 Eu nu mai citesc, iubito, decât statistici.

 Nu mai scriu despre frunze și fulgi și fluturi.

Să nu mai plângi niciodată, cad și eu ca o frunză.

 

BORIS MARIAN