Zoo-poesia

Zoo-poesia Ce a rămas din vechiul palat al Poesiei? Ruine, fragmente, oase albite. Îngerii au zburat de mult, Sappho Își plânge iubirea, Vergiliu, Ovidiu, Shakespeare și alți zei sunt loviți peste bot, Au venit recheșanii, graurii și felșii, Lilieci cu miros urât, sfârtecători de cadavre, șacali și hiene bolnave de lepră, șerpi ce se tem de propriul venin, inculți și bădărani ca sergenții urcați în scaune de mareșali, atunci, atunci ce face poetul? Ia inima sa în brațe și cântă din ea în pustiu. Nimeni nu mai poate salva poeții. Răutatea învinge oriunde și oricând. Agonici dușmani ai frumosului, Înhăitați în grupări incolore, Împrăștie false dorințe, Se-mperechează în șosea, Spre hazul camionagiilor. Iar eu nu fac decât să fug mereu înspre zarea curată A Sfintei mele Poesii. BMM 2016-02-04 București